Cand am terminat facultatea nu aveam nicio tinta. Stiam ca trebuie sa-mi gasesc rapid ceva de munca, dar… n-aveam pic de experienta. Plus ca imi jurasem de cand dadusem examen de admitere ca eu in “trustul lui Mazare” n-am sa calc niciodata. Well, never say never…
La scurt timp dupa ce mi-am luat grija licentei de pe cap, ma fericeste mama cu o idee. N-as vrea sa invat sa filmez? Nu de alta, dar TV Neptun organizeaza gratuit un curs de cameramani. Cine reuseste sa invete, se angajeaza.
Cum? Eu, la “teveu’ lu’ Mazare”??? Uhh.. De gura mamei, ma duc la intalnire.
Eram vreo 30 de oameni, baieti si fete. La un moment dat, cineva ne conduce intr-o cladire alaturata sediului TVN(eptun). Am aflat apoi ca ala era platoul unde se filmau multe emisiuni.
Am intrat, ne-am asezat care pe fotolii, care pe scaune, care pe jos. Si a aparut un nene, destul de in varsta, in conditiile in care eu traiam cu impresia ca in media lucreaza numai tineri.
Intr-o camasa alba, pantaloni de asemenea albi, fumand.
Salut, salut, prezentari, intrebari de testare a terenului.
Ma uitam in jur la contracandidatii mei. Care dubiosi, care increzatori, care tematori… ca mine.
Si a inceput sa vorbeasca. Ce e ala un cadru? Pai… liniste. De unde sa stie o turma de tinerei adunati de pe strada? Niciunul nu lucrase vreodata cu o camera. Eu eram singura care aveam facultatea de jurnalism.
Dupa primele doua cursuri, deja descopeream o lume plina de accente, de detalii care conteaza.
Am inceput sa facem decupaje, sa gandim in frame-uri. Dupa doua saptamani, ramasesem doar vreo 12 insi.
La final, trebuia sa dam examen. Adica: aveam la dispozitie o strada (strada pe care mergi spre Piata Ovidiu, cea cu galeriile Voiculescu si Hotel BTT, nu cred ca am stiut vreodata cum se numeste). Trebuia sa ne gasim un subiect si sa realizam un scurt filmulet. Dar subiectul trebuia sa fie neaparat pe strada aia. Aveai de ales… de la arhitectura cladirilor pana la multimea nationalitatilor pe care le-ai fi gasit. Eu, cel putin, imi alesesem sa fac un filmulet despre multiculturalitate. Era un plan grozav… dar n-am mai apucat sa-l realizez.
Cu cateva zile inainte de a da testul final, mai eram 3 oameni. Eu si inca doi tipi.
A venit el, profu’, Florin Orezeanu. Ne-a intrebat daca vrem sa lucram in montaj. Am zis da pe loc, fara sa stiu despre ce e vorba. S-a uitat la mine si apoi m-a intrebat: “Esti sigura?”. Da!!
A doua zi intram pentru prima oara intr-un montaj. Primele informatii le-am si uitat din secunda doi. Apoi, Veve (seful monteorilor) mi-a aratat ce poti face din montaj. Era fantastic!
Au urmat zile de chin pentru mine. Incercam sa pun cap la cap imagini fara sens, sa le dau o logica, un fir. Florin Orezeanu intra in montaj, ma intreba ce fac si, probabil uimit de mutra pe care o aveam, venea si imi arata si imi explica.
Asa au trecut vreo cateva saptamani. Eram sub indrumarea Lacramioarei Vulpe, producatorul matinalului, dar si sub stricta supraveghere a lui, a sefului, directorului de programe Florin Orezeanu.
Stiam ca trebuie angajat un redactor pe matinal. Vulpe, pe langa montaj, imi mai explica si “d’ale redactorului”, desi era o domnisoara in probe. Nu stiu de ce, poate m-a placut pe mine mai mult. Imi place sa cred asta. 🙂
Apoi, intr-o zi, ma cheama Florin Orezeanu. Statea la birou, fumand. “Vrei sa fii redactor la matinal”? Pai, stiti, as vrea… dar eu n-am experienta… Bine, zice, sa vii si tu cand se organizeaza interviurile.
Nu stiu cum am adormit in noptile alea. Numai la asta ma gandeam. Recitisem toate cursurile din facultate de televiziune, ma uitasem la stiri… Eram emotionata.
La interviu, privind in urma, acum, a fost simplu. Cateva intrebari despre ce subiecte as alege, cum le-as trata si asa mai departe. Dar in momentul ala pentru mine totul era un chin. Daca ma fac de rusine? Of, si mama a spus tuturor in cartier ca ma angajez la TVN…
Ea a picat. Singura mea contracandidata, fata de fusese in probe pana atunci, a picat testul. Nu le-a placut. Si avea muuuulta experienta in fata mea.
Am aflat dupa mult timp, de la SLI, ca Florin Orezeanu fusese impresionat de mine la cursurile de cameraman pentru ca nu m-am dat batuta si pentru ca, desi era un chin pentru o fata sa fie cameraman (o tona avea camera aia beta!), am urmat cursurile cu interes. Nici la montaj nu facusem treaba rea, doar ca inca nu-mi intrasem in mana… Tin minte cum povestea SLI ca a zis Orezeanu: “Mai, fata asta a facut cursul si a ramas…”.
Si m-a angajat redactor pe matinal. Nu visasem si nu-mi dorisem sa ajung vreodata in TV. Eu vroiam radio. Si o lume intreaga era acum la picioarele mele. Pentru ca el, Florin Orezeanu, a crezut in mine. Pentru ca el mi-a dat o sansa. Sansa pe care multi nu o au cand ies de pe bancile facultatii. Nimic nu ar mai fi la fel acum, daca el n-ar fi zis “Mai, fata asta a facut cursul si a ramas…”.
Florin Orezeanu nu mai este. A murit de cancer. E greu sa accepti ca omul care te-a ajutat sa faci primul pas nu mai e.
As vrea sa fiu alaturi de Anne-Marie, fiica lui. Din pacate, sunt unde sunt iar obligatiile ma impiedica sa plec. Dar sufletul meu e aproape de ea si de familia ei. Va sarut si va doresc putere si minte limpede, ca sa-l cinstiti asa cum se cuvine.
Iar celorlalti, care l-au injurat si hulit, le doresc sa realizeze si sa aiba in viata macar o zecime din Florin Orezeanu. Vor fi fericiti.
Good Bye, Florin Orezeanu!
Posted in Gandurile mele
Dumnezeu sa-l odihneasca! 🙁
Unul dintre MARILE NUME ALE TELEVIZIUNII s-a stins – FLORIN OREZEANU a închis ochii pentru totdeauna dar nu şi obiectivul camerei….
A TRĂIT PLIN DE PASIUNE ŞI ENTUZIASM, A FOST UN OM CU UN CARACTER PUTERNIC, ÎNTOT DEAUNA CORECT ŞI HOTĂRÂT. CREATIV, ENERGIC, PLIN DE VIAŢĂ, AVÂND PUTEREA SĂ ÎI MIŞTE ŞI SÂ ÎI INSPIRE PE CEI DIN JUR. A LUPTAT PENTRU IDEILE SALE ŞI A FOST CU ADEVĂRAT UN MAESTRU AL TELEGENIEI. A IUBIT ARTA VIZUALĂ ŞI A CREZUT CU TĂRIE CĂ VIAŢA MERITĂ TRĂITĂ, ORICE AR FI…
Nu era momentul să ne lase atât de singuri! Vom zice-o rugăciune… ani întregi va ţine: Vă odihnească Dumnezeu în pace sufletul, MAESTRE!
TV ALPHA MEDIA
Te felicit pentru articol…Povestea mea e asemanatoare cu a ta…acelasi om, acelasi loc, dar cu aproape 10 ani in urma…El m-a invatat tot ce stiu despre televiziune…dupa care mi-am luat zborul… cand spun televiziune, spun OREZEANU
Of… Dumnezeu sa-l odihneasca…A fost un om bun si un profesionist desavarsit.
Dumnezeu sa-l odihneasca!
Ai scris un articol foarte frumos si emotionant. N-am cuvinte..
O minune de om. De cate ori filmam, Dumnezeu ne inconjura de un glob de energie creatoare inexplicabila, de care ne bucuram si ne miram in acelasi timp. Am avut o sansa rara sa pot lucra alaturi de el. Multumesc, Nenea Ore. Pentru filmele facute aici, pentru premiile castigate in toata Europa si un pic din Asia, pentru toate gandurile pe care mi le-ati daruit, pentru sistemul de gandire pe care mi l-ati transmis, pentru cei mai frumosi ani, pentru filmele si emisiunile facute impreuna, la care ma voi uita mereu, pentru credinta in generozitate, valoare, munca, adevar si bunatate. Multumesc.
A fost extrem de trist momentul in care am vazut cat de putini au fost cei care au venit sa ii aduca un ultim omagiu…! 🙁
NU POT SA SPUN DECIT CA MA DOARE CA FLORIN NU MAI E PRINTRE NOI .CA SI CEILANTI AM AVUT UNICA SANSA SA LUCREZ CU UN MAESTRU LA IMAGINI SI NU NUMAI.DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA.NE VEDEM DINCOLO MAESTRE.