Si m-am intors. Dupa doi ani in care m-am uitat lung la acest blog, cred ca e cazul sa ma scutur si sa incep sa scriu din nou. Prostii, vor spune unii. Nu ma intereseaza, sincera sa fiu. Important este ca mi-e dor sa scriu una-alta si, cel putin in momentul asta, imi propun s-o fac.
S-au intamplat multe in acesti doi ani. Am avut trairi si experiente pe care nu mi le-am dorit. Am avut si altele la care nici nu ma gandeam. Si am suferit. Din varii motive, nu are rost sa le insir aici. Cert e ca acum mi-am recapatat echilibrul si linistea.
Si, cu toate astea, ceva s-a schimbat in mine. Primul lucru pe care l-am observat chiar ieri m-a ingrijorat.
De obicei, atunci cand cineva avea nevoie de o vorba buna, stiam cum s-o spun si cand. Acum m-am trezit ca sunt incapabila sa imi ofer umarul. Am baguit cateva cuvinte si atat. Am fost uimita de mine insami, cat de stangace in exprimare pot fi si cat de … insensibila. Pur si simplu mintea mi s-a blocat. Si pentru asta imi cer scuze fata de persoana in cauza.
Nu incerc decat sa-mi explic de ce am reactionat asa. Stiam foarte bine prin ce trecea. Poate si din cauza asta am considerat ca orice vorba n-ar ajuta la nimic. Cand omul sufera, oricate i-ai promite, el n-o sa stie decat ca-l doare si atat.
Imi doresc sa fi facut mai mult, sa fi spus cuvinte care alina.
Tags: ajutor, alinare, ganduri, suferintaPosted in Gandurile mele