Lectie invatata

Incredibil cat de superficiali suntem cateodata. Ma uimeste de fiecare data sa vad cum punem etichete unor oameni fara sa-i cunoastem. Spun “suntem” si “punem”, pentru ca mi-am dat seama ca si eu am facut acelasi lucru, fara sa-mi dau seama pe moment.

De cate ori, cititorule de blog, ai avut rabdare sa afli cate ceva despre o persoana, inainte sa spui despre ea ca este intr-un fel sau altul? Sa vezi de ce se comporta asa, ce l-a facut sa gandeasca un lucru sau care este adevaraul motiv pentru care a ales o alta cale in viata decat a ta?

Recunosc, si eu am fost superficiala. De curand am stat de vorba cu un tip care are faima de fustangiu. Nu am avut rabdare si nici interes sa aflu daca intr-adevar este fustangiu. L-am categorisit si gata. Stand de vorba cu el apoi, totul a inceput sa prinda alt contur. Sa se lege precum zalele unui lant. Am sa reproduc aici un comentariu pe care l-am lasat la postul Cristinei.

“Am cunoscut de curand un tip care avea o oarecare faima de fustangiu. I-am zis ca nu ma intereseaza decat sa stam de vorba daca vrea. Din una in alta i-am povestit de zidurile pe care, involuntar, mi le ridic in fata oamenilor “noi”. Ca raspuns, mi-a spus o poveste. Prietenul lui cel mai bun, cu care a crescut si cu care si-a impartit mai bine de jumatate din viata, a murit acum 6 ani. Si-mi povestea cum, cu vreo doua luni inainte sa moara, erau impreuna si stateau de vorba. Stiindu-se de ani de zile, deja ii stia toate povestile. Asa ca nu l-a lasat pe prieten sa-si duca la sfarsit povestirea si l-a luat putin in bascalie. Ceva de genul “da, da, stiu cum se termina, mai lasa-ma”. La care prietenul i-a spus: “o sa vina momentul cand o sa-ti fie dor de povestile mele plictisitoare”. Plangea ca un copil cand imi povestea asta. Desigur, acum ar da orice sa-si auda prietenul spunand povesti plictisitoare.
Concluzia? Nu-ti fie teama niciodata sa lasi garda jos cu persoanele care te fac sa vibrezi. Bucura-te de ele si nu-ti inchide sufletul. Pentru ca, indiferent daca ele te vor face sa suferi sau nu, toti acesti oameni ne fac ceea ce suntem. Fiecare isi pune amprenta pe noi.
“Bucurosi le-om duce toate, de e pace, de-i razboi”.”

A fost o lectie pe care am invatat-o.

Stand de vorba cu una dintre prietenele bune ale tipului, mi s-au confirmat concluziile “intarziate”. Tipul nu e fustangiu. Vorbeste mult si sincer, fara sa ascunda faptul ca ii place sa flirteze. Si ceva ce nu observasem inainte la el: desi mi s-a parut ca s-ar da la mine, n-a depasit niciodata nicio limita.

Cand dai prea multe informatii despre tine, cand esti deschis cu lumea si parca ai vrea s-o curpinzi in brate, pentru ca nu vrei sa ratezi momentele frumoase, lumea se uita suspicioasa la tine. Dar putini sunt cei care intr-adevar pot vedea dincolo de aparente.

Suntem atat de inchistati si de preocupati de noi insine si de a nu fi raniti, intr-un fel sau altul, incat uitam sa ne bucuram de momentele frumoase ale vietii. Uitam sa le dam celor din jur prezumtia de nevinovatie. Suntem egoisti, pentru ca nu vrem sa dam din noi insine celorlalti. Asta in conditiile in care ei sunt cei care ne fac ceea ce suntem. Prin ceilalti noi devenim mai buni sau mai rai.

Posted in Gandurile mele