The forest

Un impuls ciudat ma impinge spre ea.. Padurea ma cheama, ma vrea sa-i simt umezeala si mirosul, sa-i ating frunzele si sa ii inteleg suspinul. Ma striga in fiecare noapte, parca incercand sa ma smulga din zgomotul orasului, din vacarmul care imi intuneca mintea zi de zi. Plec spre ea in somn si, desi am mai vazut-o si in alte dati, abia acum o privesc cu adevarat. Mi se intinde in fata ochilor mareata, impunatoare. Parca mi-ar spune “sunt prietena ta, dar nu ma subestima”. O simt aproape de sufletul meu, asa cum nimeni si nimic nu a mai fost pana acum. Ma imbratiseaza si ma primeste inauntrul ei ca pe o veche prietena, parca voind sa-mi sopteasca ceva… ceva ce s-a intamplat intre timp, de cand nu am mai vizitat-o. Sa-mi explice de ce acum e altfel, de ce pana acum n-am putut s-o inteleg. Ma plimb printer copacii inalti, batrani, incercand sa deslusesc poteci de mult neumblate. Caut ceva, dar nu stiu inca ce. Vantul isi face hachitele cu mine, razand in barba de fiecare data cand tresar sub adierea lui. Doar copacii parca isi fac mila de mine, din cand in cand aratandu-mi drumul.

– va urma –

Posted in Gandurile mele