Mintea nu e mereu cel mai bun prieten al omului. Uneori iti ofera surprize placute. Dar, de foarte multe ori, te dezamageste cumplit si dureros.
Visezi frumos, faci planuri, speri. Si crezi in toate astea, crezi si in puterile tale ca vei duce totul la bun sfarsit. Dar nu. Mintea ti-a jucat feste. Doar ti-a lasat impresia ca poti sau ca se va intampla. A fost doar un vis. Frumos, ce-i drept. Poate prea frumos. Asa ca te chinui sa treci peste toate si iti dai seama ca nici macar asta nu poti face. Mintea s-a jucat nu numai cu tine, ci si cu inima ta, care tanjeste dupa visul ala frumos si nu-i poate da drumul. Te razvratesti, spui “stop”, dar n-ai cu cine sta de vorba. Raul a fost facut iar visul… visat. Lacrimile nu te mai ajuta iar in gura ai un gust amar, combinat cu o amorteala totala, care nu te lasa sa mergi mai departe. Si stai si astepti. Speranta moare ultima. Si daca moare, poate esti salvat. Dar ce faci daca nu moare? Timpul vindeca ranile, dar daca nu le vindeca in timp util, ramai cu urme. Abia atunci speranta moare. Dar, pentru tine e prea tarziu. Te-ai schimbat si nimic nu va mai fi ca inainte. Mintea iti da impresia ca esti mai puternic, dar de fapt doar ti s-au atrofiat si urmele de sentimente si vise pe care le mai aveai. Nu mai simti nimic si tu crezi ca esti imun. Dar de fapt, inauntru te rupi in mii de senzatii netraite, dar visate, in mii de sentimente purtate, dar nerostite, in mii de lacrimi planse, dar nearatate nimanui. Nici macar mintea nu te mai poate ajuta. Te-ai pierdut pe tine. Speranta a murit.
Tags: cuvinte, minte, sentimente, speranta, visPosted in Gandurile mele