Subscribe to RSS Feed

Scrisoare catre Mos Craciun

on December 5th, 2009 by Angela

Draga Mosule,
Simt nevoia sa-ti scriu. N-am facut-o niciodata in copilarie (sau nu-mi aduc eu aminte?). Asta nu inseamna ca nu te-am asteptat an de an, pana acum.
Se pare ca numai tu poti face, anul asta, o minune. Numai tu poti sa-mi aduci cadoul cadourile 😀 pe care mi le doresc atat de mult.

Nici nu stiu cu ce sa incep…

In primul rand, vreau de Craciun sa fiu acasa. Pentru asta, Mosule, nu e suficient sa fiu in locul pe care eu il numesc “acasa”, fizic. Ai sa intelegi imediat.

Imi doresc nu un Craciun ca altadata, pentru ca imi plac senzatiile noi. Dar imi doresc un Craciun in care sa simt ca… e Craciun! Sa alerg cu mama dupa brad, prin frig, sa-l aducem acasa si tata sa faca ochii mari cand vede ditamai “animalul” de brad. Si sa-l priveasca cu ochii inlacrimati de bucurie, asa cum l-am surprins eu in alt Craciun. Sa stam cu totii sa impodobim pomul, sa ne “sfatuim” care glob merge unde pus, cine intinde instalatia si cum punem beteala. Stiu! Eu leg bomboanele cu ata! 😀

Apoi as vrea, Mosule, sa ne suflecam toti ai casei manecile si sa ne apucam de cozonaci. Sa fie cald in bucatarie, eu promit sa fac o cafea si sa purcedem la treaba. Ah, si … as vrea, anul asta, sa apuc sa framant si eu aluatul! 😀 in timpul asta, neaparat, vom asculta colinde. Asa… cum faceam candva! Din cand in cand, sa ma mai apropii de brad, sa-l admir, sa-l miros si sa chicotesc de bucurie!

In ziua de Craciun imi doresc o masa aranjata frumos, de mine si de mama. Sa stam la masa cu totii, sa vorbim, sa glumim, sa ciocnim un pahar de vin/gin. Apoi sa ne minunam de cozonacul mamei, care iese mereu mmmm delicios! Tata cu Adi trebuie sa-si faca o mini-traditie: sa joace partida de table. Asa au facut anul trecut, ti-amintesti? Ah, era sa uit! Se poate sa ninga putin – numai putin – in ziua de Craciun? Te rog!

Mosule, ca toate astea sa insemne “acasa”, mai trebuie ceva. Vreau sa-l vad pe Andrei razand iar din toata inima, pe tata linistit si pe mama impacata. Pe Adi as vrea sa-l simt fericit si departe de ganduri negre. Iar pe Ioana, pe Ionica mea, as vrea s-o simt ca a facut pace. Cu ea, cu noi, cu tot. Sa simt ca ii e bine cu noi.

Draga Mosule, vreau sa-ti mai cer ceva. Imi doresc tare mult ca, de Craciun, sa pot sa ma gandesc ca … e Craciunul! Sa nu-mi mai umbreasca sarbatoarea necazurile, problemele, neajunsurile si tot restul gandurilor negre. Vreau sa simt ca e Craciunul!

Da, Mosule, asta e! Asta imi doresc anul asta: sa simt ca e Craciunul!

Sper din tot sufletul sa faci o minune sa se intample asta. Te rog!

Cu drag,

Viorela-Angela.

Tags: , , , , , ,

Posted in Gandurile mele

One Response to “Scrisoare catre Mos Craciun”

  1. carmen says:

    Sunt sigura ca Mosul va face sa simti ca e Craciun, pentru ca iti doresti din tot sufletul.
    Sarbatori fericite!

Leave a Reply

manele noi
muzica noua
muzica noua
manele 2013
 
-->