Bai, da’ chiar asa, toti sunt poeti? Orice “pitzipoanca” si orice “bahoi” scrie acum versuri? Cine le da dreptul sa se intituleze “poeti”? Oameni buni, sa va readuc aminte de un Badilita (e mai din zilele noastre), nu mai zic de un Nichita sau de un Blaga? Mai copii, bagati-va mintile in cap!
Poezia nu e un amalgam de cuvinte scoase dintr-o caciula, ca atunci cand puneam biletele si trageam la sorti!
Va dau o mostra, dragii mei:
“Oricat de greu e al meu drum
Voi merge pana la sfarsit
Am sa incerc sa fiu imun
La trandafirul ne-nflorit.
Gandesc, iubesc si inteleg,
sunt o minune , moarta-vie
ma nasc, traiesc si apoi mor …
si rad din cand in cand sa fie
si altora de viata dor. ”
Versurile apartin lui M.R. (n-are rost sa-i dau numele).
Pai, daca astia ne sunt poetii, se intoarce-n mormant bietul Nichita!
Si pentru ca tot am pomenit de Cristian Badilita, mai luati o portie:
“Sufletul dimprejur
Ce rană albă îmi lăsă pe creier
Urletul scos la moartea unui greier
De paserile triste dimprejur.
Eram tîlhar şi iudă şi sperjur
Eram un hoit sătul de tot ce-i viu
Muream devreme şi-nviam tîrziu
Mă răsuceam cu iadul subţiori
În jurul crucii mele de trei ori
Şi inima scuipată din torace
Urca la ceruri pe cărări buimace
Şi rătăcea pîn’ la cîntat de greier.
Frumos vuia pămîntul smuls din creier
Frumos visam că mă întorc acasă
Şi n-aveau vreme carnea să mi-o coasă…
Sărmanul suflet fu muşcat de-o piatră
şi de atunci tot schiaună şi latră.”
Posted in Diverse
Puierila :))…
Da, Cata… prietenii stiu de ce!! :))
asta suna ca amintirile alea care se scriu prin oracole…pe la 10-11 ani:D)))
Sar’mana pentru interes si critici. Insa…
Ne cunoastem, frumos e sa spui ce ai de zis “in fata”, frumos e sa intrebi ” bei ce e cu asta?, bei te crezi poet?”Adica eu asta cred.
Si sa-ti raspund la “remarci” nu ma cred poeta, nici pe departe. Nu ma joc cu cuvintele sa ma dau mare desteapta.
Scriu acolo pentru ca asta simt, asta vreau. Nu scriu insa sa fiu “copy-paste” si sa fiu “hihihi si hahaha” fara sa fiu intrebata “de ce”.
Si asa cum spunea Carmen mai sus, e o amintire. Insa pentru mine nu e una placuta. In primul rand ca am scris asta dupa ce o colega de clasa, buna prietena s-a aruncat in fata trenului[ nimeni nu a gasit motiv de ce]iar prin atmosfera de atunci nu iti doresc sa treci, si in al doilea rand verusrile astea au fost publicate intr-o revista, ca un indemn pe care sa-l priceapa si elevii mai “mici” ca viata merita traita.
Te respect ca persoana insa nu tot ce vezi e ceea ce pare. Intreaba si ti se va raspunde.
O seara frumoasa, Angela!